În 2011 vreau un safari în:
 
Prima Pagină Despre noi
Despre noi

Safari Kronstadt este propriu-zis un proiect infiinţat în anul 2006, din iniţiativa unor pasionaţi în ale vânătorii, şi anume Dragoş Apostol, Victor Maiorescu şi Costin Ionescu. Deoarece considerăm vânătoarea un "hobby", activitatea desfăşurată de către cei direct implicaţi nu este de tip "full time", perioadele de activitate şi inactivitate alternând în funcţie de sezon sau în funcţie de gradul de solicitare. Am oferit prin intermediul partenerilor noştri, ocazii de vânătoare şi consultanţă pentru cei care au dorit să vâneze în Africa.

Dragoş Apostol este considerat "motorul" intregului proiect. De profesie notar public, preferă să îşi petreacă timpul liber alături de familie şi de prieteni, iar, în ultimul timp, mai puţin la vânătoare. Este cofondator şi unic finanţator al acţiunilor Safari Kronstadt, fondator şi principal finanţator al Safari Club International - Secţiunea Română, fondator şi principal finanţator al publicaţiei "Revista de Vânătoare". Vânează în Africa din anul 2006, participând la multiple safari-uri. Dovada reuşitei sale stau  trofeele pe care le deţine în prezent şi notorietatea de care se bucură în comunitatea pasionaţilor de vânătoare din România.

Victor Maiorescu a fost "părintele" proiectului Safari Kronstadt, profesor universitar şi om de afaceri. Şi-a dedicat timpul atât catedrei cât şi pasiunii sale pentru vânătoare. Denumirea de "Kronstadt" provine din numele german al orasului Braşov, in care acesta a locuit. Timp de opt ani, Victor a vânat în Africa, pasiunea sa pentru vânătoare fiind bine cunoscută. La întoarcerea în ţară după safari-ul din februarie 2007, Victor Maiorescu a plecat mult prea devreme dintre noi, lăsând în urmă un palmares impresionant de trofee de vânătoare, poveşti şi prieteni.

Costin Ionescu este cel mai tânăr participant din cadrul proiectului, fiind "vinovat" de organizarea safari-urilor din perioada 2006-2008. Activează în agribusiness pentru o companie multinaţională. A participat în anul 2007 la două safari-uri în Namibia, cu rezultate impresionante. A renunţat la vânătoarea în România din motive personale. Ocazional, oferă prietenilor informaţiile şi suportul de care aceştia au nevoie pentru un safari african reuşit.

Safari Kronstadt a funcţionat ca mediator între vânătorul român şi organizatorul de safari (outfitter-ul) din ţara de destinaţie, în vederea configurării pachetului de serviciii: excursia de vânătoare, cazarea, transferul de la aeroportul din ţara de destinaţie la locul de desfăşurare a vânătorii precum şi orice alt detaliu legat de desfăşurare safari-ului. La cerere, unii participanţi au beneficiat, contra cost, de serviciile unui însoţitor român.

Organizarea şi participarea la un safari presupune cunoaşterea şi asumarea unor riscuri. Atacul unui animal rănit, manipularea greşită a unei arme de vânătoare de către un participant, un pas greşit în terenul de vânătoare, eventuale accidente cauzate de animale sălbatice, toate sunt în măsură să afecteze sănătatea şi integritatea personală. Nu suntem în măsură să controlăm vremea, factor ce influenţează în mod direct desfăşurarea unei vânători. Nu putem controla condiţia fizică şi abilităţile de trăgător ale participanţilor. Nu putem controla legislaţia privitoare la vânătoare a ţărilor în care se organizează safari-ul. În ciuda acestor factori, am depus eforturi pentru a oferi satisfacţie.